Istoria dovedită cu documente a Slatinei, oraş-vamă din cele mai vechi timpuri, este veche de 650 de ani, deşi urme ale traiului neîntrerupt pe aceste meleaguri atestă o existenţă de sute de mii de ani. Oraşul era pomenit în 1368, alături de Brăila, în hrisovul domnesc emis de domnitorul Vladislav I Vlaicu prin care negustorii braşoveni erau scutiţi de vamă, cu peste 120 de ani înainte de primul document în care apare numele Capitalei.
Documentul în original al „naşterii“ oraşului se va afla, de altfel, timp de câteva zile, expus în holul Primăriei Slatina, astfel încât doritorii să-l poată vedea şi fotografia. Pe spaţiul actual al oraşului se întretăiau mai multe drumuri comerciale, pe aici trecând drumul butiilor, drumul sării, drumul oiilor etc., descoperirile arheologice făcute de-a lungul timpului întărind existenţa aşezării ca un important nod comercial.
Dacă prin hrisovul domnitorului Vladislav I Vlaicu (în a cărui domnie, potrivit istoricului Nicolae Iorga, s-au bătut primii bani româneşti, din argint, „având pe o parte un scut şi numele voievodului iar pe partea cealaltă un coif cu un vultur şi numele ţării“) se hotăra ca toţi comercianţii să plătească 3% din mărfurile lor drept vamă, cu menţiunea că „scutim pe toţi negustorii din Braşov şi din acel district de toată vama de la Slatina“, la 26 aprilie 1500, domnitorul Radu cel Mare întăreşte mânăstirii Ostrov (din Călimăneşti, Vâlcea) o danie anuală de 2.000 aspri, una dintre sursele de plată fiind „judeţul Oltului“, din care veneau „5 găşeţi ahabnice de grâu şi de orz 5 găşeţi“.
Cel de-al doilea este, de altfel, documentul care atestă existenţa judeţului Olt, oraşul-vamă Slatina fiindu-i capitală. Reşedinţă domnească în timpul lui Vlad Vintilă Slatina apare constant în documentele vremii, fiind menţionată ca locul în care Radu de la Afumaţi a repurtat un „frumos succes“, pentru ca în timpul scurtei domnii a sângerosului Vintilă Vodă, sprijinit să ajungă pe tron de boierii Craioveni, să devină reşedinţă domnească, atestată ca atare în documentul prin care domnitorul reface vechile hotare şi restituie mânăstirii Cutlumuz de la muntele Athos ocina luată pe nedrept de vornicul Neagoe, documentul fiind emis în 1535 din „cetatea de scaun Slatina“.
Domnitorul Mihai Viteazul şi-a pus şi el amprenta asupra oraşului, reconstruind în întregime mânăstirea Clocociov, care încântă şi astăzi sufletul creştinilor, însă de-a lungul istoriei oraşul nu a fost ferit nici de suferinţe. Un document menţionează că în 1627 turcii au jefuit Slatina, iar între 1716-1718 a fost ocupată de austrieci, în timpul răpzboiului ruso-turc fiind jefuită de armata austriacă. La 1821 locuitorii săi se însufleţeau din nou şi îl întâmpinau plini de speranţă pe Tudor Vladimirescu, cel care se întâlnea la Slatina cu haiducul Iancu Jianu, casa în care a avut loc întâlnirea de taină, abandonată în ultimii ani, rezistând până astăzi la poalele dealului Grădiştea. După moartea lui Vladimirescu, Slatina aproape arde din temelii, turcii dând foc oraşului care „a ars trei zile, în cât puţine case mai rămăsese“, în vreme ce participanţii la revoluţie au fost aspri pedepsiţi, o parte pierzându-şi viaţa în chinuri.
Citeste mai mult: adev.ro/pbd6g8
